*
Treceam în clasa a 10-a, mă bucuram de vară și eram cu tata într-un sat din Galați. Mergeam amândoi ordonat și vorbeam banalități. Îl țineam de braț și încercam să mențin același pas cu el. Sigur eram o priveliște ciudată pe un drum de praf. El avea costum și servietă de piele, iar eu un cap plin de prostioare. Peste tot erau numai bulgări de pământ, iar eu încercam să mă abțin să nu dau cu picioarele în ei. Tentația era imensă. Mereu mi-a plăcut să dau în pietricele, pietre, bolovani și alte rude de pietre, dar pe tata îl cam enerva și-mi spunea că nu mă port frumos, că fetele nu fac treburi din astea. M-am abținut aproape un sfert de oră, dar n-am mai rezistat. Am văzut candidatul perfect pentru un șut. Am lovit un pietroi cu sete de copil care în final apucă să facă ce vrea, dar n-are voie. Pentru că Murphy veghează și călește lumea, pietroiul meu s-a dus departe, a ricoșat în ceva și-a lovit un gânsac în cap. Mie mi-a stat inima în loc, lui mintea. Câteva secunde nu s-a mai mișcat, eu n-am mai respirat. Cârdul lui a continuat să meargă, el rămăsese încremenit acolo. Eram sigură c-o să cadă cu labele-n sus. În mintea mea, omorâsem un gânsac cu-o piatră-n cap. Amintirea e minunată pentru că gânsacul și-a revenit, nu m-a atacat și și-a văzut mai departe de treburile lui de orătanie.
 *
Eram în clasa a 12-a, era dimineață și toamnă, iar eu mergeam cu mama pe stradă, aproape de trotuar. Era încă călduț, iar peste tot erau numai castane ieșite din cămășile lor verzi și enervant de țepoase. Viața de adolescent nu  stresa la ore atât de depărtate de prânz, așa că-i povesteam mamei ceva despre profi. Cu mintea prinsă-n în conversație, instinctul latent de Tom Sawyer a pus stăpânire pe mine. Am lovit tare o castană, care s-a dus mulți metri în față. Eram mândră că dădusem cu multă forță, deși nu mă străduisem. S-a rostolit atâta că a ajuns în picioarele unei femei din fața noastră. Încă îmi mai aduc aminte gleznele ei împleticite, forțate de mine să facă echilibristică pe-o castană. Mama m-a certat și mi-a spus că sunt prea mare pentru asemenea prostii și m-a tras pe trotuar.
 *
Plecam de-acasă într-o dimineață. În fața containerelor, o cutie de margarină căzuse din vreun sac de gunoi, fix în mijlocul străzii. Un băiat, îmbrăcat într-o uniformă neagră de școală, ochește de departe cutia, își ia avânt și îi dă un șut fenomenal, de fotbalist în devenire. Cutia s-a clintit câțiva centimetri, capacul a sărit, iar toată margarina i-a ajuns pe picior. Era tot pictat de la genunchi în jos. Dacă se întrebase dacă cutia mai era sau nu plină, acum știa răspunsul. Toți prietenii cu care mai era au râs. Când m-am potolit și eu, mi-am zis că nu mai fac asemenea prostii, poate o s-o pățesc și eu, chiar dacă nici măcar nu îmi place margarina.
 *
Exemplele negative se uzează și nu îți țin comportamentele în frâu la infinit.
Acum o lună și ceva, soarele strălucea într-un fel care mie îmi zicea doar “Bine ți-ai început concediul”. Era august, singura mea grijă era că am un bagaj de făcut acasă și mă năucea cum se vedeau razele printre frunze. Din atâta stare de beatitudine, nu mi-a scăpat o pietricică. A trebuit doar s-o lovesc scurt că mi se pară că totul în lume e perfect. Mi-am revenit numai când am văzut cât de departe și cât de repede s-a dus. Pentru că nu stau bine cu traiectoria, s-a lovit de o ușă veche din metal și-a intrat într-o croitorie. Un bătrân a ieșit confuz și enervat de-acolo și s-a uitat în jur. M-am făcut că plouă și nu e vina mea. Ce? Par eu tipul care dă cu pietre în croitorii?