Nov 15

Porcul, vulturul şi omul

Acum câţiva ani am avut o dupǎ-amiazǎ plinǎ de uimiri, când în timpul documentǎrii pentru un referat la biologie am aflat cǎ leopardul are şi pielea pǎtatǎ, nu numai blana şi cǎ ursul polar e de fapt complet negru pe sub puful alb.

Cel mai tare am suferit atunci pentru cǎ porcul… da, porcul nostru cel de toate zilele, nu poate privi cerul pentru cǎ are gâtul prea scurt. Mi se pare o pierdere pe care nici mǎcar orgasmul lui de treizeci de minute nu o poate compensa.

Toate sentimentele mele refulate de atunci au ieşit la ivealǎ acum câteva zile când specialiştii de la National Geographic mi-au rupt inima. Am vâzut un documentar despre vulturul care, deşi zboarǎ atât de sus, nu poate admira niciodatǎ råsåritul sau apusul, dar are o afinitate aparte pentru şoricei şi alte târâtoare.

La urma urmei, de ce s-ar uita porcul la cer şi la ce-ar trebui sǎ viseze vulturul când dǎ din aripi în peisaje fabuloase? Si totuşi… de ce mǎ simt adesea ca un porc / vultur în propriile-mi împrejurimi? Las întrebarea deschisǎ, promit sǎ nu mǎ mai gândesc la faptul cǎ urşii polari vor dispǎrea în 45 de ani, dar închei cu o glumǎ:

– Ce e alb cu negru şi roşu peste tot?
– O zebrǎ arsǎ de soare!


« »

@28alexandra

  • Mission keeping away from keyboards via new hobby Status improving
  • Mom? Mooom! Maaaaaaaaaa!
  • Boy I beg you can I follow?
  • Im sure these guys have no phoney No eating rulehellip