(…) Cântecul cu adevărat terapeutic și scris post-terapie a fost “O mie de da”, Pentru că el reprezintă suma tuturor inhibițiilor pe care le-am acumulat de-a lungul existenței mele.

Dar să vezi cum am făcut versurile la piesa asta. În seara când scriam textul pentru “Drumul”, aveam un blocaj. L-am sunat pe bunul meu prieten Andi Dumitrescu care e și el muzician și care îmi place cum scrie. El știa prin ce trec și îi povestisem ce făceam la terapie și la ce concluzii ajunsesem, cum povestisem despre copilărie, cum le legam și așa mai departe. Și mi-a scris: “Băi, fii atent, am o idee, fă-mi un mail cu toate lucrurile pe care nu aveai voie să le faci când erai mic, toate NU-urile pe care le primeai, tot ce era interzis.” Am făcut o listă lungă, nici nu era foarte greu. Propunerea lui era să fac un soi de recitativ. Imaginează-ți o strofă care nu e neapărat cântată, e aproape recitată. Dar nu mi s-a părut că se pupa cu ideea piesei “Drumul”. Așa că toată discuția pe care ți-o povestesc acum, în premieră altfel, a rămas într-un sertar, acolo.

În momentul în care am scris „O mie de da”, aveam piesa, aveam refrenul, “Vreau o mie de da pentru fiecare NU”, îmi plăcea foarte mult cum sună, dar lipseau stofele. Aunci mi-am adus aminte de listă. Și mi-am zis că, de fapt, are tot sensul din lume. Are tot sensul din lume să iau lista aia pe care am făcut-o și să văd care sunt acele Nu-uri. Și așa s-a născut treaba asta. Surpriza noastră a fost că am ajuns să ne dăm seama că sunt teribil de mulți oameni de toate vârstele care au rezonat cu piesa, cu mesajul ăsta.

Pentru mine, marea încercare după ce am lansat piesa asta este să dovedesc prin restul vieții, alături de copii și de oamenii din jur, că am să aplic exact ceea ce spun.

Doru într-un dialog fascinant cu Ioana. Absolut #decitit.