Dacă rotițele universului te mai și reciclează, eu m-am cam decis ce-aș putea să fiu dacă am dat cu bâtă-n baltă în viața asta:

o pisică – pentru că menirea mea în viață e să îmi doresc să mă reîncarnez în pisică
un bursuc agresiv african – pentru că e incredibil de tare, poate să bată un șarpe și pare tipul de animal care are o existență interesantă

un rățoi – pentru că viața sexuală obișnuită e plicticoasă când n-ai un penis ca un tirbușon iar partenera e prea accesibilă, femelă sau vie

un delfin – ca să fiu bully și misogin
un purice – pentru că am avut din ăștia de prea multe ori și-mi place să mușc
un raton – ca să mănânc din gunoi, să fac ravagii și să turbez
un cangur de copac – da, există, și par versiunea animală a unei căsuțe în copac
un oposum – motto-ul meu ar fi: “I am an opossum and I oppose stuff”
un leopard de zăpadă – ca să am constant o față posacă, indiferent de bucuriile mele interne
un panda roșu – ca să fiu ciufut, să stau toată ziua în copac și să mă lupt cu monștri imaginari
o vulpe – aș fi un soi de scons mai elevat și certat cu aricii

[Lista în curs de completare]