În perioade aglomerate, în care toate par să meargă anapoda și echilibrul nu-i nicăieri de găsit, sunt două gânduri care-mi trec adesea prin minte și care, printre proiecții, pot să mai aducă un pic de claritate:

Cine te supără te controlează.
Let go or be dragged. (care mie-mi sună mult mai bine în engleză decât în română)

Sunt zece cuvinte care pentru mine combină un soi de egoism sănătos cu renunțarea la atașamentele inutile. Nu mai am idee pe unde le-am citit și când s-au lipit de mine, dar îmi par naturale și firești. Ar trebui să poată să mai taie din furia unui vortex emoțional, să oprească ruminatul și să scoată la iveală opțiuni care nu se simt posibile în vacarm.

Zece cuvinte magnet pentru gânduri bune și claritate.